Echipa națională U20 a început drumul către Campionatul Mondial
Echipa națională U20 a României s-a reunit pentru prima dată în sezonul 2024-2025. La Cârța, 31 de tineri hocheiști au răspuns convocării staff-ului condus de Góga Attila, la startul campaniei pentru Campionatul Mondial U20 din ianuarie 2025, care va avea loc la Zagreb, în Croația. După patru zile de antrenamente, 22 de jucători au fost aleși pentru a face deplasare în Polonia, la Sanok, unde echipa va lua parte, în următoarele zile, la un turneu de pregătire. Adversarii "tricolorilor" vor fi Polonia U20, Polonia U18 și Lituania U20.
"Am demarat prima parte a pregătirii, adică patru zile de antrenamente la Cârța, plus turneul de meciuri din Polonia. Am avut câte două antrenamente pe zi, pe care le-am folosit pentru a da băieților un ritm. E important ca toată lumea să fie pe aceeași "pagină". Am restrâns lotul pentru deplasarea de la Sanok. Acolo vom avea adversar destul de tari. Acesta a fost și ideea, de a avea oponenți de nivel înalt, pentru a putea trage concluziile potrivite din aceste teste. Cel mai greu va fi Polonia U20, apoi reprezentativa lor U18 este cam pe la același nivel cu noi, iar în ultima zi, foarte important pentru noi va fi că vom întâlni Lituania U20, cu care ne vom duela și la "Mondial". Am văzut încă de la primul antrenament că băieții au poftă de muncă, dau bine din picioare și sunt foarte receptivi la tot ceea ce lucrăm. O problemă este că timpul e scurt, avem două luni de pregătire, din care timp efectiv pe gheață undeva la zece zile. Ne vom pregăti și în perioada sărbătorilor, dar important este să ajungem la nivelul cel mai înalt de pregătire la startul Campionatului", a spus antrenorul principal al echipei naționale U18.
Amintim că, între 5 și 12 ianuarie 2020, la Zagreb, România va întâlni Marea Britanie, Lituania, China, Olanda și țara gazdă, Croația, în cadrul Diviziei II, Grupa A a Campionatului Mondial U20.
Cele trei partide din Polonia ale naționalei noastre U20 vor putea fi urmărite pe platfoma Youtube, la următoarele link-uri:
- 8 noiembrie (ora 20.00): Polonia U20 – România U20
https://www.youtube.com/live/oz4vO6m8R3o
- 9 noiembrie (or 16.30): Polonia U18 – România U20
https://www.youtube.com/live/l4FJgLnBmOg
- 10 noiembrie (ora 13.00): Lituania U20 – România U20
https://www.youtube.com/live/LpPlSHr67Xw
Lotul deplasat în Polonia:
- Buda Márton (DVTK Jegesmedvék - Ungaria), Márk Bálint (ACSH Gheorgheni) – portari;
- Nagy Tamás (ACSH Fenestela 68), Szabó Tas (ACSH Gheorgheni), Kovács Előd (Sportclub Miercurea Ciuc), Molnár Ákos (ACSH Gheorgheni), Szekeres Róbert (ACS Sapientia U23/Felcsík SK), Baraboi Csongor (Fehérvár Hockey Academy - Ungaria), Lusztig Krisztián (Újpest Jégkorong Akadémia - Ungaria) – fundași;
- Lupascu Calin (ACSH Gheorgheni), Bogács Tamás (DVTK Jegesmedvék), Kozma Gergő (Alvesta SK - Suedia), Süveg István (Fehérvár Hockey Academy - Ungaria), Szopos-Böjte Szabolcs (Fehérvár Hockey Academy - Ungaria), Salamon Robert (ACSH Gheorgheni), Razvan Timaru (ACSH Gheorgheni), Fehér Csanád (ACSH Gheorgheni), Süveg Botond (Fehérvár Hockey Academy – Ungaria), Máthé Mózes Elemér (Budapest Jégkorong Akadémia – Ungaria), Márton Tamás (ACS Sapientia U23/Felcsík SK), Gál Szilárd (ACSH Gheorgheni), Agoston Tamás (ACS Sapientia U23/Felcsík SK). Staff tehnic: Góga Attila – antrenor principal, Papp Szabolcs Tibor – antrenor secund, Fülöp Rajmund – antrenor portari, Szentes Ervin – manager echipament, Horvát Tamás – conducator delegație.
- Jucători care s-au aflat în lotul lărgit de la Cârța: Galusnyák Tamás (Lehel HC - Ungaria), Mocanu Mihai Alexandru (ACS Steaua Rangers) – portari; János Márk (ACSH Gheorgheni), Fodor Dávid (ACSH Gheorgheni), Bandrabur Andrei (CSM Galati), Boholt Toma (ACS Steaua Rangers) – fundaș; Sendrea Cezar (ACS Steaua Rangers), Marinica Bogdan Valentin (ACS Steaua Rangers), Mic Ádám (ACS Sapientia U23/Felcsík SK).