De la Bolzano la Sfântu Gheorghe
- Péter Balázs: "O experiență grozavă în Italia, așteptăm fanii să umple tribunele la Sepsi Arena!"
Perioada de pauză dintre sezoane este una în care sportivii obișnuiesc să rememoreze momentele de peste an, cu bune, cu mai puțin bune, să-și analizeze prestațiile și să se gândească la viitoarele provocări. Péter Balázs, un important jucător al echipei naționale de seniori, va reține, cu siguranță, între amintiri, golul cu a deschis scorul în meciul cu Ungaria de la Bolzano. A fost prima dintre cele trei victorii ale "tricolorilor" la ediția 2024 a Campionatului Mondial, un duel foarte echilibrat, un succes care le-a dat încredere, descătușarea necesară după două înfrângeri: "După primele două jocuri am fost foarte supărați pentru rezultate. Chiar dacă știm că acele echipe (Italia și Slovenia) sunt clasate mult înaintea noastră, am simțit că nu ar trebui să fie un decalaj atât de mare între noi. După acele două jocuri am avut o întâlnire în care am vorbit despre faptul că trebuie să stăm uniți în defensivă și asta am făcut în jocul cu Ungaria. Am înțeles că nu putem domina, iar asta înseamnă că nu putem câștiga timp în zona ofensivă mai ușor decât adversarii noștri!".
Zece minute pline de emoții
Momentul marcării golului, precum
și emoțiile din ultimele zece minute ale partidei sunt descrise cu un mare
zâmbet. "Golul meu, DA, un «icebreaker»
în minutul 50, se întâmplă
foarte rar ca un într-un meci de hochei să nu se marcheze chiar și timp de 20
de minute. Am beneficiat de o șansă bună de șut, am lovit destul de bine! Am
fost foarte fericit și am sperat să nu se mai înscrie în ultimele zece minute.
Ungaria are, de asemenea, o echipă grozavă, iar ei au
găsit calea de a egala situația, dar am rămas uniți și am marcat încă un gol.
Noroc că am câștigat, a fost o victorie uriașă, care ne-a oferit încredere
pentru a câștiga și ultimele două partide", povestește Balázs
.
"Dacă cineva mi-ar fi spus că vom avea o mică șansă să
promovăm l-aș fi făcut nebun" 🙂
Sportivul în vârstă de 27 de ani apreciază "aventura italiană" drept una de un foarte bun nivel, iar rezultatul final ca fiind cel mai bun de când România se află în această grupă valorică. "Sincer să fiu, a fost o experiență grozavă, un eveniment grozav în care totul s-a ridicat la un nivel profesionist, mâncare bună la hotel și, de asemenea, un patinoar bun și vestiare bune! Evident, rezultatul este de departe cel mai bun din ultimii trei ani, de când suntem în această grupă puternică. Dacă cineva mi-ar fi spus înainte de Campionatul Mondial că vom câștiga trei meciuri în grupă și că vom avea, de asemenea, o șansă mică pentru a promova, l-aș fi numit nebun, chiar dacă suntem un grup care intră la fiecare meci cu dorința de a câștiga!", declară Péter Balázs.
Grupă foarte
echilibrată
Consideră că Divizia I/A este una foarte echilibrată,
iar la următoarea ediție orice se poate întâmpla: "Această grupă este una foarte tare, în fiecare
an două echipe coboară din prima divizie și, evident, acelea
se află înaintea noastră. Dar în momentul duelului este vorba doar despre un joc, în acest
sport orice se poate întâmpla, la fel ca anul acesta. Cred că și anul viitor
va fi la fel, deși Ucraina a venit bine și a făcut pași uriași în ultimii doi,
trei ani, iar echipele care au rămas în această grupă și echipele care coboară
din prima divizie sunt foarte bune și talentate".
De asemenea, se bucură de faptul că va putea evolua acasă în 2025 și speră că tribunele vor fi pline la Sepsi Arena, la partidele României: "Pentru mine, va fi primul Campionat Mondial pe gheața de acasă și sper că va fi grozav, cu rezultate grozave și arena plină la fiecare joc al echipei României".
Fotbal, padel și baschet în timpul verii
Chiar și în pauzele competiționale, Péter nu lasă sportul deoparte, îmbrățișând alte discipline, cu ajutorul cărora se relaxează. A preferat să rămână acasă în această vară, însă pe viitor i-ar plăcea să viziteze țări din Asia sau America. "Doar sport, practic orice sport atunci când am timp liber. De cele mai multe ori fotbal și padel, iar vara îmi place și să merg la turnee de baschet 3x3. Anul acesta nu am mers în vacanță, după ce s-a încheiat sezonul mi-am petrecut timpul aici, acasă, cu familia și prietenii. O odihnă activă, am jucat fotbal, baschet, padel. Nu am o destinație preferată de vacanță, dar pe viitor mi-ar plăcea să vizitez Thailanda și Statele Unite ale Americii", spune jucătorul din Miercurea Ciuc.
Gând pentru
fani: Să ne fiți aproape, putem face un miracol!
Péter a început să se pregătească în urmă cu patru săptămâni pentru noul sezon,
unul care va fi lung, iar în încheiere transmite un gând special fanilor
hocheiului: "Sper că sezonul viitor, la Campionatul Mondial vom avea parte de mulți fani care
să ne încurajeze, iar cu puțin noroc și sprijin din partea lor, poate vom face
un miracol!".